California Romaniei

La Sud de Tighina, pe valea Nistrului, se găsește o regiune de mare fertilitate naturală, acoperită cu livezi de pomi fructiferi, păduri de baltă, terenuri mlăștinoase și inundabile. Localitățile mai importante sunt: Chițcani, Copanca și Talmaz.

Fertilitatea solului se datorește în bună parte, aluviunilor rămase în urma revărsărilor anuale ale Nistrului – adevărat Nil al Basarabiei, revărsări care au devenit mai simțitoare după războiul din următoarele motive:

1. Despădurirea Nistrului la origine în timpul războiului a contribuit la formarea torenților care degradează terenul și împotmolesc albia fluviului.

2. Digul apărător de inundații făcut de Rusia Sovietică pe malul stâng al Nistrului, îndreaptă cursul apelor spre teritoriul Basarabiei.

3. Reforma agrară din Basarabia creând parcele lungi și înguste, aratul lor din deal în vale croiește drum torenților care duc spre Nistru tocmai partea cea mai fertilă a solului, dar contribuie în același timp, la împotmolirea lui.

Revărsările Nistrului, nefiind regulate și îndrumate de mâna omului, prezintă însă și pericol, cauzând uneori și distrugeri mari și răpind culturii mii de hectare, terenuri ce se prezintă în permanență sub forma de mlaștini neutilizabile.

Ținutul Copanca este amenințat de inundații la Nord din Balta Zahornei și la Sud din bălțile Talmaz. Îndiguirea și irigarea cu ajutorul stăvilarelor care să dea grădinilor apa necesară la timpul potrivit, pe lângă că ar înlătura pierderile provocate de inundații și ar reda culturii o bună parte din terenuri, ar contribui, în același timp, la sporirea rentabilității grădinilor actuale. Urmele unor diguri cu porți care aveau de scop să reguleze revărsările se văd și astăzi la Gârla „Cazone” între Talmaz și Leontina.

O mică peninsulă de lângă Leontina, denumită „Grădinile Turcești” („Livada turcească”), dovedește că pomicultura a constituit ocupația locuitorilor de aici încă din timpuri mai îndepărtate, iar fluviul Nistru a constituit o cale naturală pe care fructele din Copanca erau trimise spre Galiția și Polonia, iar prin portul Caffa din Marea Neagră spre Nijni-Novgorod, fiind apreciate pentru calitatea lor.

Moșia Copanca ocupă o suprafață de 4 781 ha teren cultivabil din care 38% (1 833 ha) sunt livezi. Populația prezintă o densitate de 77 locuitori pe km². Proprietățile din regiune se pot împărți în următoarele 4 categorii:

1. Categoria proprietarilor vechi, locuind în ținutul Copanca în timpul aplicării reformei agrare, dar cărora li s-au recunoscut drepturile de proprietate abia în 1930.

2. Categoria proprietarilor care au venit în țară după reforma agrară și stabilindu-se în Copanca, au devenit cetățeni moldoveni până la 1930.

3. Grădinile absenteiștilor — locuitori de peste Nistru, lucrate de rudele lor.

4. Pământurile absenteiștilor definitivi, expropriate de Stat și exploatate prin REAZ în regie sau date în arendă. De notat că acestea ocupă suprafața cea mai întinsă, Statul devenind astfel principalul proprietar din regiune.

Grădinile sunt date în arendă locuitorilor din Copanca, Chițcani și Talmaz, REAZ-ul rezervându-și dreptul de a rezilia contractele, în cazul când se constată că arendașul a fost un interpus al negustorilor sau altor persoane streine din aceste locuri. Pentru valorificarea fructelor din grădinile exploatate în regie, REAZ-ul a înființat, cu subvenția Ministerului de Agricultură și Domenii, o fabrică de magiun și semifabricat de marmeladă la Tighina, iar fructele bune de consumat în stare proaspătă sunt desfăcute prin magazinele REAZ-ului din București. Fabricarea definitivă a marmeladei se face la Goleștii-Bădii în județul Muscel.

Livezile din regiunea Copanca sunt plantate în mare parte cu meri, predominând varietățile Sary Sinap și Ranetti de Champagne. Exista și unele varietăți indigene care nu se bucură de atenție, pentru că nu sunt cunoscute și cerute de piață. Peri, pruni, nuci, caiși, persici, vița de vie se cultivă puțin. Regiunea este foarte prielnică culturii de zarzavaturi, in și cânepă. Cultura cerealelor se face în mod rudimentar și numai pentru consum propriu, locuitorii regiunii fiind pomicultori de meserie, destul de pricepuți, lucru care se întâlnește foarte rar în satele noastre.

În anii cu recolta bună, femeile specialiste în sortarea și ambalarea fructelor (ambalarea care de altfel se face pe o scară redusă) sunt plătite cu 100 -200 lei pe zi, pe când în anii fără recoltă primesc abia 25 lei. Pomicultura fiind principala și aproape unica ocupație a locuitorilor Copancei, fie că sunt proprietari de livezi, fie că sunt arendași sau muncitori cu ziua, nivelul de viață depinde de recolta pe care au dat-o livezile, recolta de obicei periodic și lăsată exclusiv la discreția factorilor naturii. Această periodicitate n-ar fi atât de greu resimțită dacă producția anilor buni ar fi desfăcută în întregime și în condițiuni optime. Ori regiunea Tighina-Chițcani-Copanca suferă tocmai din cauza posibilităților reduse de valorificare. În anii buni se recoltează circa 4 000 vagoane de fructe, din care pot fi exportate 1 500 vagoane mere de calitate superioară.

In anul 1936 regiunea Tighinei a participat cu 24% din exportul de fructe al țării. Dacă ar fi fost comunicația lesnicioasă, exportul s-ar fi dublat.

Deși suprafața ocupată cu cultura cerealelor în județul Tighina este de 36 ori mai mare decât acea cultivată cu livezi, producția cerealelor are o valoare de abia 2 ori mai mare decât aceea fructelor. În ani buni 1 ha de livadă dă 100 000 lei venit brut. Nu există însă o desfacere bine organizată. Fructele sunt cumpărate de negustori pe loc, contractele de cumpărare a recoltei făcând-se uneori încă în toamna anului precedent sau în timpul iernii, când pomicultorii au nevoie de bani dar nu cunosc încă cantitatea și valoarea reală a recoltei viitoare. Negustorul cumpărător nu riscă nimic în această tranzacție fiindcă își rezervă dreptul de a alege o recoltă din cinci ani, putând chiar alege într-un an numai recolta de mere, în alt an cea de pere etc. dacă livada are mai multe varietăți de pomi. Alegerea recoltei se face la sfârșitul lunii iulie. Prețul plătit în astfel de cumpărări este de 10-15 % din valoarea reală.

Producătorii care nu se învoiesc la preț cu negustorii își păstrează recolta în pivniță, așteptând un preț mai convenabil. O bună parte din recoltă se pierde din cauza modului cum este manipulată înainte de a ajunge să fie încărcată în vagoane. Fructele sunt aduse din livezi în care, rareori cu coșuri mari, în curțile țărănești și aruncate în grămezi sau duse în pivnițe, iar după 2-3 săptămâni sortate, încărcate iar în care și transportate spre Tighina.

Drumul de la Copanca spre Tighina este de 15 km pe o întindere de 12 km. (distanța Chițcani — Tighina) s-a făcut terasament de șosea, care urmează să servească și ca dig de apărare contra inundațiilor. Terasamentul acesta nefiind terminat și bine îngrijit, dar fiind foarte mult utilizat (anual circa 500 000 căruțe), prezintă gropi adânci și devine aproape impracticabil în timpul ploilor. O bună parte din fructe, neambalate și transportate în care pe acest drum, la sosirea în stația Tighina, prezintă defecte din cauza cărora nu pot fi predate la export. Costul transportului unui kg de fructe de la Copanca la Tighina variază după anotimp de la 0,12 lei la 1,50 lei.

Din cauza drumurilor impracticabile au putrezit în anul 1936, 500 de vagoane de mere bune, care socotite la 5 lei kg prezintă o valoare la 25 milioane lei și 800 vagoane mere de industrie socotite a 3 lei kg, 24 milioane lei. Deci în total, pierderea într-un singur an 49 milioane lei, pe când construcția șoselei pe distanța mai sus arătată n-ar costa mai mult de 25 milioane lei. De notat că tocmai în anul 1936 s-a obținut autorizația de a exporta în Germania un supliment de 600 vagoane de mere de industrie (merele căzute din pomi nu se valorificau până în 1936). Din cauza drumurilor impracticabile acest export nu s-a putut efectua și astfel au putrezit pe loc 1 300 vagoane de mere a căror gust și conținut de zahăr este superior celor din California. Recolta regiunii, evaluată la circa 200 milioane lei, neputând fi valorificată în condițiuni bune, nu se fac nici investiții noi în producție, investiții care ar putea mări rentabilitatea de 3 — 4 ori.

În concluzie, bogățiile regiunii Copanca se datoresc naturii, omul n-a făcut nimic pentru a valorifica darul Nistrului.

Pe când negustorul, având și sprijinul capitalului bancar, în contractele de cumpărare a ținut seama de periodicitatea recoltei, asigurând-se contra eventualei pierderi, producătorul n-a știut să se acomodeze acestui fapt. În anii fără recoltă timpul și brațele rămân neutilizate, deși regiunea prezintă posibilități de activitate destul de mari, putând fi exploatate bălțile, stufăria și pădurea de baltă, dezvoltată cultura vinului și a cânepei și s-ar intensifica cultura cerealelor care se face în mod rudimentar, mărginindu-se numai la satisfacerea consumului propriu.

Trebuie să se înlăture situația actuală, când în anii fără de recoltă câștigul zilnic al meseriașilor și lucrătorilor satului este atât de scăzut încât nu poate asigura un minimum de existenta.

Trebuie să se asigure pomicultorilor posibilitatea de valorificare a producției lor prin construirea de drumuri practicabile și prin acordarea de credite la timp pentru a-și putea vinde recolta după greutate, calitate și la momentul când prețul va fi convenabil.

Pe lângă terminarea șoselei Chițcani-Tighina și prelungirea ei până la Copanca, este nevoie să se facă și o șosea de la Copanca până la halta Chircăiești, distanța 7 km, transformând această haltă în gară de încărcare. Acest drum ar ușura mult transportul, pentru că ar atrage și carele din satele apropiate care astăzi nu se duc în Copanca din cauza drumului prost. Restabilirea navigației pe Nistru ar deschide un nou drum foarte convenabil pentru transportul fructelor din Chițcani-Copanca-Talmaz.

Fructele alterate, care nu pot fi exportate sau date consumului trebuie să fie industrializate pe loc, transformate în magiun, marmeladă, conserve, cidru etc.

Pentru industrializare este nevoie însă de cel puțin zece fabrici de capacitatea celei înființată de REAZ. Fabricile de magiun ar putea da de lucru unei bune părți din brațele de muncă disponibile sau utilizate numai în parte astăzi.

Pentru o bună valorificare este nevoie de standardizare, sortare și ambalare a fructelor.

Valorificarea în condițiuni bune ar îndemna la investiții noi care ar spori considerabil rentabilitatea.

Grădinile țărănești triluiesc transformate în grădini comerciale (și nu în grădini botanice) și plantate cu una sau două varietăți dintre acelea care corespund climei, solului și sunt mai cerute pe piață, așa cum se practică în California.

Prin îndiguirea terenurilor s-ar reda culturii 15 000 ha de teren inundabil neutilizat astăzi. Dacă și pădurea din luncă ar fi înlocuită cu pomi fructiferi, suprafața totală a livezilor din regiunea Tighina-Chițcani-Copanca-Talmaz s-ar ridica la 32 600 ha (astăzi sunt 10 600 ha) a căror recoltă socotită numai 5. 000 kg la ha a 4 lei kg ar prezenta o cantitate de 30 000 vagoane și o valoare de 1 200 milioane lei anual.

Un consorțiu german a vrut să ia în exploatare pe timp mai îndelungat livezile REAZ-ului, obligând-se să facă noi plantări, să construiască șosele, fabrici de industrializare pe loc a fructelor, depozite pentru fructe, oferind și o arendă anuală de trei ori mai mare cât realizează astăzi prin arendare la țărani, iar un consorțiu elvețian s-a oferit de a construi o linie de tramvai electrică Tighina-Chițcani-Copanca. Interesele politice de Stat n-au putut permite concesionarea unor astfel de exploatări la frontiera răsăriteană a Țării.

Un lucru rămâne stabilit: dacă s-au făcut asemenea propuneri înseamnă că au rostul lor.

Bogățiile naturale din valea Nistrului merită să fie cercetate cu mai multă atențiune din partea Statului.

De aceeași atențiune ar merita să se bucure și producătorul de la fruntariile răsăritene ale țării, cu ajutorul căruia s-ar putea întări caracterul național al Statului nostru.

* * *

- De profesor T. Al. Știrbu. Sociologie Românească. Director: D. Gusti. Institutul Social Român - Secția Sociologică. Fundația Regală Culturală „Principele Carol”. Anul III, Nr. 7-9. Iulie - Septembrie, 1938

- Buletinul Institutului de Cercetări Sociale al României. Regionala Chişinău. Tomul II. Chişinău. "Tiparul Moldovenesc" 1938

- Молдавское село Копанка. Издательство "Картя Молдовеняскэ". Кишинёв 1966